Chirurgia dentara reprezinta o procedura medicala care implica modificarea artificiala a dintilor si a oaselor maxilarului sau a mandibulei. Nevoia de chirurgie dentara o decide medicul stomatolog, in urma examenului medical, daca acesta constata ca dintele tau e distrus sau nu mai poate refacut, ai nevoie de un implant dentar sau in cazul in care ai o afectiune dentara care trebuie indepartata.
Cele mai intalnite tehnici de chirurgie orala sunt: extractia dentara; rezectiile apicale; regularizarile crestelor alveolare; gingivectomiile; gingivoalveoloplastiile.
Cea mai frecventa interventie chirurgicala intalnita in stomatologie este extractia dentara. Atunci cand un dinte este foarte distrus si nu mai poate fi refacut sau daca imbolnavirea sa provoaca complicatii, atunci el trebuie extras.
Extracţia dentară este o procedură chirugicala care pe cei mai mulţi dintre oameni îi înspăimântă insa aceste temeri sunt, de cele mai multe ori, nefondate. Extracţiile dentare se realizează sub anestezie locală. Anestezicele locale au rolul de a opri transmiterea stimulilor dureroşi, însă nu şi a celor mecanici, aşa ca singura senzaţie pe care o puteţi resimţi este o uşoară presiune atunci când medicul manipulează instrumentele. De cele mai multe ori dupa fiecare extractie este necesara o sutura, aceasta ducand la o vindecare mai rapida.
Anestezie: 90 lei
Extractie simpla:
Monoradiculari: 200 lei
Pluriradiculari: 400 lei
Molar minte: 500 lei
Extractie cu alveolotomie: 600 lei
Extractie dinte parodontotic: 100 lei
Extractie molari semi- inclusi: 600 lei
Premolarizare: 300 lei
Odontectomie (molari inclusi in pozitie verticala): 700 lei
Odontectomie (molari inclusi in pozitie oblica) : 900 lei
Odontectomie (molari inclusi in pozitie orizontala): 1100 lei
Descoperire si ancorare dinti inclusi: 840 lei
Rezectie apicala monoradiculari: 625 lei
Rezectie apicala monoradiculari Laser: 1300 lei
Rezectie apicala pluriradiculari: 900 lei
Rezectie apicala pluriradiculari Laser: 1450 lei
Plastia comunicarii buco-sinusale: 400 lei
Sutura: 60 lei
Regularizare creasta / cadran: 200 lei
Reconstituire creasta alveolara prin grefa osoasa: 2985 lei
Chistectomie (fara material de aditie): 950 lei
Incizie abces dentar: 150 lei
Gingivectomie si gingivoplastie / dinte: 150 lei
Gingivectomie si gingivoplastie / dinte Laser: 200 lei
Frenectomie / Frenoplastie: 330 lei
Frenectomie Laser: 750 lei
Tratament medicamentos pericoronarita: 100 lei/sedinta
Decapusonare: 250 lei
Decapusonare Laser: 350 lei
Tratament alveolita: 100 lei
Tratament alveolita Laser: 200 lei
Excizie mucoasa hiperplozica: 150 lei
Excizie mucoasa hiperplozica Laser: 250 lei
Consultatie si stabilire plan tratament: 250 lei
Consultatie Microscop: 250 lei
Examen oral periodic: 150 lei
Consultatie chirurgie: 200 lei
Consultatie ortodontie: 200 lei
Consultatie profesor: 250 lei
Consultatie parodontologiete: 200 lei
Consultatie pedodontie: 100 lei
Consultatie de urgenta: 150 lei
Suntem o clinică stomatologică formată din medici cu o vastă experiență în domeniu și multiple specializări, care împreună cu profesori universitari și specialiști cu recunoaștere internațională, formează o echipa puternică de profesioniști ce acoperă toată gama de servicii stomatologice și de radiologie dentară.